Cum depui o sesizare sau petitie la ASF

itp masina
Rate this post
Share Button

A.S.F. acordă o atenție deosebită protecției consumatorilor de produse financiare ne-bancare. În acest context, primește și răspunde la toate sesizările și reclamaţiile privind activitatea asigurătorilor și brokerilor de asigurare.

Prin depunerea unei petiții (reclamație sau sesizare), A.S.F. poate constata dacă societăţile de asigurare își îndeplinesc obligațiile asumate prin poliță sau dacă sunt necesare măsuri suplimentare de supraveghere și control. În cazul problemelor semnalate în legătură cu o poliţă de asigurare RCA, poate depune reclamaţie orice persoană fizică sau juridică ce deţine cel puţin una din calităţile de asigurat sau păgubit.

Petiţia se poate transmite A.S.F. prin servicii poștale, la sediu (prin intermediul registraturii), prin e-mail sau prin formularul on-line disponibil pe site-ul www. asfromania.ro, destinat transmiterii acestora (formularul va transmite automat un e-mail către departamentul specializat în soluţionarea petiţiilor). La numărul de telefon TELVERDE, A.S.F. acordă consultanţă de specialitate consumatorilor, însă nu se pot înregistra petiţii.

De multe ori se poate dovedi mai convenabil să încercaţi o rezolvare pe cale amiabilă a problemei dumneavoastră, reclamând problema direct la societatea de asigurare. Dacă împreună cu aceasta nu ajungeți la un consens, vă puteţi adresa A.S.F. printr-o petiţie. Este important să vă asiguraţi că urmaţi paşii descrişi pe pagina de internet www.asfromania.ro, rubrica Consumatori.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.